Health and Safety Executive

Întrebări frecvente

Este obligatoriu să vorbesc şi să citesc în engleză pentru a putea lucra în Marea Britanie?

Nu. Ar fi însă bine să încercaţi să învăţaţi câteva cuvinte şi expresii simple, de bază, din domeniul securităţii şi sănătăţii, care ar putea fi folosite de cei din jurul dumneavoastră în caz de urgenţă, cum ar fi „Fire!" („Foc!") şi „Stop!"

Deşi legislaţia de securitate şi sănătate nu vă impune în general să ştiţi să vorbiţi engleza, învăţarea acesteia reduce dificultăţile de comunicare, ajutându-vă să vă simţiţi mai încrezător în sine şi mai relaxat, atât la serviciu cât şi în viaţa de zi cu zi.

[Înapoi sus]

Pot beneficia de ajutor dacă am probleme de limbă?

Dacă doriţi să vă îmbunătăţiţi cunoştinţele de limba engleză, puteţi urma cursuri ESOL (engleza pentru vorbitorii de alte limbi).

Puteţi de asemenea urma cursuri specializate, în cadrul cărora se predau cunoştinţe de engleză de bază, necesare la locul de muncă, inclusiv din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Este posibil să trebuiască să plătiţi un astfel de curs, însă dacă puteţi vorbi şi citi/scrie în engleză, probabil că vă va fi mai uşor să lucraţi în condiţii de securitate, să vă protejaţi sănătatea, să vă integraţi mai bine în colectiv şi să faceţi progrese atât la serviciu cât şi în viaţa de zi cu zi.

[Înapoi sus]

Îmi poate angajatorul pretinde bani pentru cazare sau pentru echipamentul individual de protecţie (EIP)?

Angajatorul dumneavoastră nu are dreptul ca, la începerea lucrului, să vă pretindă bani sau să vă ceară un depozit rambursabil pentru îmbrăcămintea sau echipamentul de protecţie necesar pentru protejarea securităţii şi sănătăţii dumneavoastră la locul de muncă. Tarifele de cazare sunt limitate de reglementările privind salariul minim pe economie şi salariul minim în agricultură.

[Înapoi sus]

Cum pot face o reclamaţie la DSSM? Îmi voi risca locul de muncă dacă o fac?

Atunci când procesează o reclamaţie, DSSM nu dezvăluie identitatea reclamantului. Angajatorul va afla că s-a primit o reclamaţie numai dacă reclamantul este de acord cu aceasta.

[Înapoi sus]

Pot fi instruit în ceea ce priveşte problemele de securitate şi sănătate/informat despre riscurile de la locul de muncă de către angajator?

Da. Angajatorul dumneavoastră trebuie să identifice şi să evalueze riscurile existente pentru securitatea şi sănătatea dumneavoastră; el este obligat să vă asigure informarea şi instruirea necesare pentru efectuarea muncii în condiţii de securitate şi fără a vă pune în pericol sănătatea.

[Înapoi sus]

Mi-am primit locul de muncă prin intermediul unei agenţii. Răspunde aceasta de securitatea şi sănătatea mea?

Probabil că atât agenţia cât şi firma unde lucraţi vor răspunde de securitatea şi sănătatea dumneavoastră. În majoritatea cazurilor cea mai mare parte a responsabilităţii va reveni firmei unde lucraţi, şi nu agenţiei, în special dacă firma este cea care vă conduce şi controlează activitatea. Agenţia şi firma trebuie să încheie un acord scris în care să se precizeze ce roluri şi responsabilităţi le revin în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea dumneavoastră.

[Înapoi sus]

Îmi pot transfera sau folosi calificările sau competenţele dobândite în ţara mea la locul meu de muncă din Marea Britanie?

În general, legislaţia britanică din domeniul securităţii şi sănătăţii nu recunoaşte calificările şi examenele de competenţă din străinătate, excepţie făcând cazul în care este vorba de o calificare oficială, la nivel naţional. Într-un astfel de caz, este posibil ca angajatorul dumneavoastră să obţină echivalarea acesteia de către autoritatea competentă britanică, respectiv National Recognition Information Centre (UK NARIC - Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare). Dacă acest lucru nu este posibil, va trebui să daţi un examen şi eventual, dacă aveţi un loc de muncă în care sunt necesare anumite competenţe (conducerea unui motostivuitor sau folosirea unui ferăstrău cu lanţ), să vă recalificaţi. Aceasta deoarece angajatorul dumneavoastră este obligat, prin lege, să se asigure că sunteţi competent în munca pe care o efectuaţi.

În construcţii, cardul obţinut în cadrul Construction Skills Certification Scheme (CSCS – Programul de certificare a competenţelor în construcţii) este recunoscut ca fiind o dovadă a competenţelor unui lucrător. Organizaţia care se ocupă de supravegherea competenţelor şi calificărilor în acest sector se numeşte Construction Skills (Competenţe în construcţii).

[Înapoi sus]

Ce pot face pentru a mă asigura că beneficiez de drepturile care mi se cuvin la locul de muncă?

Puteţi apela linia de asistenţă telefonică Drepturile salariale şi alte drepturi la locul de muncă, la 0800 917 2368, pentru a beneficia de asistenţă şi consiliere privind drepturile care vi se cuvin, prin lege, la locul de muncă. Acest serviciu furnizează informaţii despre salariul minim pe economie, salariul minim în agricultură şi despre faptul că angajaţii nu pot fi obligaţi să lucreze fără consimţământul lor mai mult de 48 de ore pe săptămână. Puteţi apela linia de asistenţă şi pentru informaţii privind drepturile care vi se cuvin la locul de muncă dacă salariul dumneavoastră este plătit de o agenţie de muncă sau de un agent de mediere a angajărilor.

Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre drepturile dumneavoastră la locul de muncă sau dacă credeţi că angajatorul nu vă respectă drepturile, sunaţi linia de asistenţă telefonică pentru a afla ce este de făcut. Acest serviciu este un serviciu de consiliere finanţat de guvern.

[Înapoi sus]


Directgov - Business Link

Updated: 24.09.10